﻿Organ Liberal-Conservator

Botoşani 20 Noemvrie 1885
		

	Prost a păţit-o craiul Sêrbilor, bietul de Milan, cu rěsboiul seu; dar prost de tot!  Bulgaria îĭ a trebuit ! şi iată acum că nicĭ de Sěrbia sa, n’are parte. Un judeţ întreg stă zălog in mănele biruitoare ale lui Battenberg. Şi poate se ducea şi maĭ mult, se ducea Niş după Pirot şi Belgrad după Niş dacă nu îĭ se fac milă luĭ Franz-Iosif de protegiatul seu şi dacă nu opria, děnsul, mersul inainte a oştirilor bulgare.
	Bataea cuvenită parcă indoit te ustură. N’o alină nicĭ eonsciinţa dreptăţeĭ ce ai, nicĭ, deci, legitima incredere intr’o resplată în viitor. Aopi mai cuvenită batae de căt cea suferită de Sěrbii nicĭ s’incape. Iĭ au fost agresoriĭ. Şi contra cui? Contra fraţilor lor de sănge. Şi pentru cine? Pentru interesele ovreeşeĭ a celor din Viena şi din Buda-Pest ! Milan, uităndu’şi de neam, de sănge, de religie, de tradiţiĭ şi primind a nu fi in Orient decăt o stafetă a politecei nemeţeşeĭ, a jertfit viaţa, onorul şi averea poporului sěu înţeleselor ânguste şi de ordine inferioară ce’l povăţuiau s’asculte, în loc să rămănă stăpân pe sine, de sfârşiturile şi poruncele străinilor. Ce a căutat a găsit.
	Lumea întragă, scandalisată de purtarea Sěrbilor a aplaudat la înfrăngerea lor. In România, unde Milan, fiu şi soaţă de Romaniá era drept să găsească incă pe ieĭ pe colo căte o simpatie, cu aceeaşi severitate îĭ s’a condemnat agresiunea  contra Bulgarilor, îĭ s’a aprobat înfrângerea.
	Doue raţinuĭ ne fac să ţinem astfel rigoare invinsuluĭ. Una care ni este comună cu cele l’alte popóre: necesitatea mai tare de cât noi, de a da dreptate celuĭ care o are. Alta, specială, noŭ: fei-care se leagă unde’l doare. Apoĭ şi pe noĭ ne doare de a ni vedea guvernul, în ruptură flagrantă cu sentimentele poporuluĭ, scaldat pănă la urechiĭ în apele politicei nemţeşcĭ, şi a combinaţiunilor luĭ Kalnoki.
	Instinctul poporuluĭ nostrum îi prezicea de mult că nu la (linn) mal poate duce o direcţiune atăt de contrară spiritului public din tară şi tuturor aspiraţiunilor noastre. Nenorocirea lui Milan este o povaţă. Ni este de învăţăturá unde vom ajunge daca ne vom lasa duşĭ maĭ mult  de cătră ilustrul de la Florica şi soitarii sei. Infrăngerea luĭ Milan, - nicĭ s’ncape vorbă – este o sfàrlá in nasul s’in tendenţele neuţeşei a D-lui  I. C. Brătianu.
	Simpatiile guvernului collectivist erau pe faţă  pentru regale Milan şi politica de aventure cucerirĭ a regelui Milan. Ca şi aceasta,  îsĭ aştepta cuvîntul de ordine de la Viena. Ca şi dênsul lucra pentru interesele austro-germane. Numaĭ atitudinea oposiţieĭ îĭ a impus reserva relativă în care s’a ţinut. Spunem relativă pentru că pe ici pe colo tot a trebuit să’şĭ arate arama, ba reclamănd dărămarea fortereţelor bulgare tocmaĭ cănd ele se navălian de Sêrbii, ba inchizănd pretinşi soldaţĭ bulgarĭ aventuraţĭ peste hotarul nostrum, ba dănd a înţelege că graniţa dintre noĭ şi Bulgaria ar trebui mutată, că alt-fel nu ni putem apăra teritoriul.
	Atătea pretexte pentru a vărsa săngele şi baniĭ ţareĭ pentru cei de la Viena.
	Să ne păzim bine că de vomŭ inchide ochiĭ un ceas numai, cine ştie unde ne vor tîri deşucheaţiĭ de la cărmă: să luăm de pildă după cele intămplate la Belgrad.
